Import record de alimente în 2016. Ce se întâmplă cu producția autohtonă în România

Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că în 2016 valoarea totală a importurilor României a fost de 67,3 miliarde de euro, din care 8,7% (5,8 miliarde de euro) au reprezentat importurile de produse alimentare, băuturi și tutun. Iar valoarea totală a exporturilor României a fost de 57,3 miliarde de euro, din care 8,4% (4,8 miliarde de euro) au reprezentat exporturile de produse alimentare, băuturi și tutun. Raportând importurile alimentare de 5,8 miliarde de euro la exporturile de 4,8 miliarde de euro realizate anul trecut, a rezultat un deficit comercial la capitolul alimente de un miliard de euro – și acesta este un record al perioadei postdecembriste.

Tot din statisticile oficiale poate fi extrasă și explicația pentru aceste recorduri: producția industrială a fost net depășită de crerea internă de consum.

Astfel, producția industriei alimentare autohtone a crescut, în 2016, cu doar 2,7% față de 2015, în timp ce vânzările de produse alimentare au crescut de cinci ori mai mult, respectiv cu 15,2%. Numai în cazul laptelui, importurile au crescut cu aproximativ 25%, achizițiile de peste graniță ajungând la o pondere maximă istorică de 45% din consumul național. Concret, la un consum de lapte de 276.359 de tone, importurile au însumat 126.151 de tone în 2016 – an în care mai multe ferme locale s-au închis ori și-au restrâns activitatea, iar la nivelul procesatorilor au avut loc cele mai intense fuziuni și achiziții.

Per total, importurile de produse agroalimentare au însumat 5,8 miliarde de euro în 2016, după ce în 2015 fuseseră de 5,3 miliarde de euro, iar în 2014 fuseseră de 4,5 miliarde de euro.

În acești ultimi ani, România a consemnat încă un fenomen inedit, care a impulsionat importurile de alimente: necesarul de consum al familiilor din micile gospodării rurale a depășit producția din propria grădină chiar și la tradiționalele fructe, legume și alte produse agricole, astfel că țăranii au ajuns să le cumpere tot de la retaileri, pe lângă alimentele de bază. Iar retailerii se aprovizionează cu precădere din import.

„Orice gospodărie care administrează mai puțin de trei hectare de pământ ajunge inevitabil aici, pentru că pe o suprafață mai mică nu poți obține decât culturi forțate. Șansa acestor gospodării ar fi solariile și verdețurile. În plus, în mediul rural s-a încetățenit și un anumit comportament, oamenilor le place să arate că au bani și că vin de la oraș cu sacoșele pline”, a explicat pentru Mediafax Costel Olteanu, președintele Uniunii Naționale a Patronatelor cu Capital Privat, federație relevantă pentru setorul agricol.

La toate aceste cauze am putea adăuga și creșterea continuă a salariilor mici, câștigate cu precădere de angajații din mediul rural. Avem, astfel, rețeta aproape completă a importurilor de mâncare accelerate chiar și de țăranii care ar trebui să fie, de fapt, susținătorii producției agricole autohtone. Deocamdată, sunt zone întregi din țară neacoperite de rețelele mari de retail, din cauza drumurilor proaste, investițiilor reduse în logistica necesară și, nu în ultimul rând, concurenței acerbe făcute, încă, de micii comercianți. Aceștia au încă un cuvânt greu de spus pentru că, dincolo de proximitate, oferă servicii pe care supermarketurile nu le pot asigura, cum ar fi plata la salariu sau pensie, cunoscută sub numele de plată pe caiet. Chiar și așa, comerțul tradițional începe să piardă teren încet, dar sigur.